Generalități despre mușchii scheletici și mușchii membrului superior

Cum se prinde un mușchi de os

Majoritatea mușchilor striați scheletici sunt relativ lungi și înguști și, cu câteva excepții, ambele lor capete se inseră pe oase. În cazul unui mușchi scheletic tipic, un capăt se atașează printr-un tendon de un os care rămâne relativ fix, iar acest loc de atașare se numește origine. Tendonul de la celălalt capăt se atașează osului care este mobilizat de mușchi, iar acel loc se numește inserție. În general, originea se găsește mai aproape de linia mediană a corpului decât inserția.

Unii mușchi au origini și inserții multiple. Mușchiul biceps brahial al membrului superior are, de exemplu, două origini și două inserții.

REȚINE: Originea unui mușchi se află pe un os fix, apropiat de linia mediană a corpului. Inserția lui se face pe un os mobil, mai îndepărtat de linia mediană a corpului.

Tendoanele sunt extensii ale țesutului conjunctiv ce învelește fibrele musculare, cu aspect de cilindri sau benzi. Ele variază în lungime de la mai puțin de 2 cm la mai mult de 30 cm. În unele cazuri, mușchii se atașează la oase prin tendoane plate, subțiri, sub forma unor teci, numite aponevroze. Uneori, aponevrozele se atașează la fasciile altor mușchi, și nu la oase. Aponevrozele se găsesc frecvent la mușchii care acoperă trunchiul.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Trei precizări din acest paragraf cad des la grilă.
Mușchii scheletici se prind pe oase cu câteva excepții, nu întotdeauna.
Tendonul măsoară de la mai puțin de 2 cm la mai mult de 30 cm, nu „între 2 și 30 cm”.
Aponevroza se poate atașa pe fascia altui mușchi, nu obligatoriu pe os.

Agoniști și antagoniști

Mișcările corpului se realizează prin acțiunea a doi sau mai mulți mușchi ce acționează împreună. Bicepsul brahial flectează antebrațul la nivelul cotului, apropiind mâna de umăr. Un alt mușchi, tricepsul brahial, realizează extensia antebrațului și îndepărtează mâna de umăr.

Mușchii cu acțiune mai directă și mai puternică în timpul unei anumite mișcări se numesc prim motori sau agoniști: bicepsul brahial este agonistul mișcărilor de la nivelul cotului. Mușchii care acționează în opoziție cu agoniștii se numesc antagoniști: tricepsul brahial este antagonistul bicepsului brahial.

REȚINE: În timp ce agonistul se contractă pentru a produce mișcarea dorită, antagonistul se relaxează pentru a permite această mișcare.

Mușchii mai sunt numiți flexori și extensori, dar și abductori, adductori, ridicători, coborâtori, retropulsori (retractori), antepulsori (protractori), rotatori și sfincterieni. Majoritatea mișcărilor corpului rezultă din acțiunile complexe ale unor grupe de mușchi: flexori, extensori, rotatori și alții. Revederea mișcărilor articulare din capitolul 6 ajută la înțelegerea abducției, adducției și a celorlalte mișcări produse de mușchi.

Figura nr. 9.1. Mușchii superficiali ai feței anterioare a corpului.

CUM SE CITEȘTE FIGURA: Planșa e o hartă de nume, nu o ilustrație de însoțire: 27 de etichete acoperă tot conturul anterior al corpului, iar câteva dintre ele nu se regăsesc nicăieri în proză. Cine învață numai din text rămâne fără ele.

• Extensorul lung al degetelor e unul dintre numele care există numai pe desen, aici și în figura 9.6: textul capitolului nu îl rostește niciodată, vorbește doar despre „mușchii extensori ai piciorului”. Îl găsești pe fața anterolaterală a gambei, lateral de tibialul anterior, cu tendoane care se răsfiră spre degete.

• La fel frontalul, care aici e mușchi de sine stătător, în timp ce proza subcapitolului 9.3 numește doar „epicranianul”, fără cele două pântece ale lui.

• O vedere anterioară arată și mușchi posteriori, dar numai pe jumătate: gastrocnemianul și solearul ies pe conturul medial al gambei, iar conturul lateral rămâne al peronierului lung, al tibialului anterior și al extensorului lung al degetelor. Flexorii plantari se văd din față doar pe partea dinspre linia mediană.

• Tot din față se vede și trapezul, deși e mușchi al spatelui: el trece peste marginea umărului, iar eticheta lui cade la baza gâtului, deasupra claviculei și înapoia sternocleidomastoidului.

• Vastul medial coboară mai jos decât vastul lateral: proeminența lui vine imediat deasupra genunchiului, pe partea medială, în timp ce vastul lateral e etichetat mai sus și mai în afară. Între ele, pe linia mediană a coapsei, stă dreptul femural.

• Bicepsul acoperă brahialul doar la mijloc, așa că brahialul iese la vedere pe marginea laterală a brațului, spre cot.

• Pe fața medială a coapsei sunt alăturați trei mușchi lungi: adductorul lung, gracilisul și croitorul. Croitorul e singurul desenat oblic, cel care traversează fața anterioară a coapsei dinspre marginea laterală a șoldului spre partea medială a genunchiului.

• Zimții dințatului anterior sunt fascicule separate, câte unul pentru fiecare coastă: un șir de digitații pe peretele lateral al toracelui, prins între marginea inferioară a pectoralului mare, deasupra, și oblicul extern, dedesubt.

• Dreptul abdominal e traversat de benzi tendinoase transversale numai deasupra ombilicului; sub ombilic e un singur segment continuu până la pubis. Ombilicul cade exact pe linia mediană, între cele două drepte abdominale.

• Capul face excepție de la poziția anatomică: e întors trei sferturi, ca să încapă mușchii mimicii, în timp ce restul corpului rămâne în poziție strictă. Toate cele șapte etichete de la cap cad pe același cap întors, nu pe două jumătăți simetrice.

Figura nr. 9.2. Mușchii superficiali ai feței posterioare a corpului.

CUM SE CITEȘTE FIGURA: Vederea din spate aduce nume pe care fața anterioară nu le poate arăta și, pe deasupra, dă grupului posterior al coapsei a patra denumire din capitol: acolada „Flexorii gambei” strânge exact bicepsul femural, semitendinosul și semimembranosul.

• Trei denumiri de pe planșă nu acoperă câte un mușchi unic, iar asta se vede din felul în care sunt trase liniile de indicație: tricepsul brahial are, pe fața posterioară a brațului, două pântece separabile cu ochiul liber chiar în planul superficial; gastrocnemianul are două capete alăturate, care dau gemenii moletului; iar extensorii și flexorii carpului sunt o masă comună pe antebrațul posterior, nu un mușchi.

• Occipitalul și extensorul degetelor sunt nume care apar numai pe figuri, primul aici și în figura 9.10, al doilea aici și în 9.6, în timp ce textul vorbește generic despre „extensori puternici ai degetelor”. Occipitalul stă pe spatele craniului, deasupra și înapoia urechii, cu fibrele urcând spre bolta capului, iar tendoanele extensorului se răsfiră peste dosul mâinii până la degete.

• Sternocleidomastoidul și oblicul extern apar și pe vederea posterioară, deși textul îi descrie ca mușchi anteriori sau laterali: unul înconjoară gâtul, celălalt trunchiul, așa că amândoi se văd și din spate.

• În plan superficial trapezul stă peste dorsalul mare, nu lângă el, și îi acoperă marginea superioară; dorsalului mare îi rămâne jumătatea inferioară a spatelui.

• Oblicul extern se vede pe flanc, în spațiul rămas liber între marginea inferioară a dorsalului mare și creasta iliacă.

• Fibrele fesierului mare merg oblic, dinspre supero-medial, de pe sacru, spre infero-lateral, spre femur, nu vertical.

• Deasupra genunchiului, între tendoanele ischiogambierilor, se deschide un spațiu romboidal, fosa poplitee: lateral o mărginește bicepsul femural, medial semitendinosul și semimembranosul, iar inferior cele două capete ale gastrocnemianului.

• Masa musculară a moletului se strânge într-o singură bandă subțire înainte de a ajunge pe calcaneu: tendonul calcanean e cea mai îngustă porțiune a gambei, imediat deasupra călcâiului.

Tabelul de mai jos rezumă funcțiile celor mai importanți mușchi, grupați pe zone ale corpului. E cea mai densă listă din capitol și se cere știută integral: multe grile testează direct perechea zonă, funcție.

Tabelul nr. 9.1. Exemple de zone ale corpului și mușchii care le aparțin.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Trei capcane ascunse chiar în Tabelul 9.1.
La coapsă, numai dreptului femural i se dă „flexia coapsei”; ceilalți trei mușchi ai cvadricepsului fac „extensia gambei”.
Fesierii sunt trecuți în ordinea mare, mic, mediu, nu mare, mijlociu, mic, iar cel numit aici „fesier mediu” e „fesierul mijlociu” din subcapitolul următor.
Dințatului anterior i se dă „abducția umărului”, deși în text funcția lui e de a trage spre exterior scapula și membrul superior.

Mușchii umărului

Mușchii extremităților corpului leagă membrele superioare și inferioare de trunchi și controlează mișcările tuturor părților lor componente. Mișcările umărului implică și mișcările scapulei, os numit și omoplat. Mai mulți mușchi se atașează de scapulă, dar numai câțiva dintre ei sunt considerați mușchi importanți.

Cele două planșe ale toracelui adună mușchii pe care îi vei întâlni în paginile următoare:

• Pe fața anterioară a toracelui: sternocleidomastoidul, trapezul, pectoralul mare, pectoralul mic, deltoidul, dințatul anterior.

• Pe fața posterioară a toracelui: ridicătorul scapulei, trapezul, deltoidul, rotundul mic, rotundul mare, romboidul mare.

Mușchiul dințat anterior este un mușchi lat, zimțat, situat în partea laterală a toracelui. Originea lui este pe suprafața externă a primelor nouă coaste, iar inserția este pe suprafața costală a scapulei. Funcția lui este de a trage spre exterior scapula și membrul superior.

Trapezul este un mușchi lat, triunghiular, situat la nivelul spatelui. Își are originea pe osul occipital și pe apofizele mai multor vertebre, și se inseră atât pe claviculă, cât și pe scapulă. Trapezul mobilizează centura pectorală și întreaga extremitate superioară a corpului. De asemenea, rotește scapula astfel încât, în timpul abducției brațului, fosa glenoidă să se orienteze în sus (elevație).

Dorsalul mare este un mușchi al spatelui, cu originea pe apofizele mai multor vertebre toracice, iar inserția, printr-un tendon lat, pe creasta tuberculului mic. Funcția lui este de a extinde brațul și de a acționa ca antagonist al pectoralului mare.

Unul dintre mușchii mari, triunghiulari ai peretelui toracic anterior este pectoralul mare. Își are originea pe oasele și cartilajele toracelui și pe claviculă, iar inserția pe humerus. Pectoralul mare adduce brațul și formează o parte semnificativă a peretelui anterior al axilei. Acționează ca agonist al mușchiului marele dorsal în vederea adducției brațului.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Pectoralul mare și dorsalul mare: agoniști sau antagoniști? Manualul spune ambele lucruri, la două paragrafe distanță. La dorsalul mare: funcția lui e „de a acționa ca antagonist al pectoralului mare”. La pectoralul mare: „acționează ca agonist al mușchiului marele dorsal în vederea adducției brațului”. Manualul nu spune nicăieri că relația depinde de mișcarea analizată și niciun alt capitol nu arbitrează. Singura formulare care apare o dată și fără contrazicere e că, în abducție, amândoi sunt antagoniștii deltoidului; pe ea te poți sprijini.

Mușchiul deltoid este mușchiul ce acoperă umărul. Originea lui se află pe acromion și pe claviculă, iar inserția pe humerus. Deltoidul este un abductor major al brațului și produce de asemenea flexia și extensia brațului. Atunci când deltoidul acționează ca abductor, antagoniștii lui sunt pectoralul mare și dorsalul mare.

COMPLETARE: Deltoidul este mușchiul în care se administrează frecvent vaccinurile. Precizarea apare în paginile de exerciții ale manualului, nu în corpul capitolului, dar e un fapt punctabil și ușor de transformat în grilă.

Pectoralul mic este un mușchi mai mic, triunghiular, situat sub pectoralul mare. Își are originea pe coaste și se inseră pe apofiza coracoidă a scapulei. Pectoralul mic coboară umărul.

REȚINE: Deltoidul realizează mișcarea de abducție a brațului, în timp ce pectoralul mare și dorsalul mare realizează mișcarea de adducție a brațului.

Figura nr. 9.3. Cei mai importanți mușchi ai feței anterioare a toracelui.

CUM SE CITEȘTE FIGURA: Fără ridicarea pectoralului mare, pectoralul mic n-ar avea unde să fie arătat: de aceea figura e o disecție în două jumătăți, cu planul superficial intact pe o parte (pectoral mare, deltoid) și cu pectoralul mare îndepărtat pe cealaltă.

• Pectoralul mic e complet ascuns de pectoralul mare: pe jumătatea disecată se văd coastele și spațiile intercostale, iar peste ele pectoralul mic urcă oblic dinspre coaste spre apofiza coracoidă, ca un triunghi.

• Sensurile fibrelor sunt opuse: pectoralul mare converge în afară, spre humerus; pectoralul mic urcă în sus și în afară, spre scapulă.

• Sternocleidomastoidul se vede ca două fascicule distincte la baza gâtului, despărțite de un mic spațiu triunghiular, câte unul pentru fiecare dintre cele două capete de origine, sternal și clavicular. Textul dă cele două origini, dar nu spune nicăieri că ele rămân separate la vedere.

• Deltoidul acoperă marginea supero-laterală a pectoralului mare; între cei doi rămâne un șanț.

• În plan superficial, dințatul anterior se vede doar în partea de jos a toracelui: sub axilă, pe peretele lateral, sub marginea inferioară a pectoralului mare.

• Marginile planșei arată unde începe restul: trapezul intră în cadru și pe această vedere anterioară, deasupra claviculei, iar oblicul extern ocupă colțul de jos, semn că peretele abdominal începe imediat sub rebordul costal, fără interval.

Figura nr. 9.4. Cei mai importanți mușchi ai feței posterioare a umărului.

CUM SE CITEȘTE FIGURA: A doua disecție în două jumătăți, cu trapezul intact pe o parte și ridicat pe cealaltă. Ce iese la iveală sub el sunt patru mușchi pe care planul superficial îi ascunde complet, iar doi dintre ei nu apar nicăieri în textul sau în tabelele capitolului.

• Direcția fibrelor spune la ce servește fiecare: semispinalul și spleniusul capului sunt verticale, de la vertebrele gâtului până la craniu, deci mișcă capul; ridicătorul scapulei și romboidul mare sunt oblice și se opresc pe scapulă, deci mișcă omoplatul.

• Ordinea pe planul profund, dinspre linia mediană spre în afară și de sus în jos: semispinalul capului, lipit de linia mediană, spleniusul capului, ridicătorul scapulei, oblic spre unghiul superior al scapulei, și romboidul mare, între vertebre și marginea medială a scapulei.

• Rotundul mic stă deasupra rotundului mare, amândoi pe marginea laterală a scapulei, sub deltoid. Niciunul nu e menționat în text sau în tabele.

• Marele dorsal e superficial față de rotundul mare, nu invers: marginea superioară a dorsalului acoperă unghiul inferior al scapulei și capătul de jos al rotundului mare.

• Pe jumătatea intactă, trapezul acoperă complet marginea medială a scapulei; pe cea disecată scapula se vede descoperită, cu spina ei.

• Figura are exact nouă etichete și nu îl cuprinde pe tricepsul brahial, deși unele reproduceri îl trec aici. Tricepsul cu linii de indicație multiple e pe figura 9.2, unde are două linii.

Mușchii brațului

Mușchii brațului produc atât mișcări ale umărului, cât și ale antebrațului. Cel mai superficial mușchi al brațului este bicepsul brahial. La origine, acest mușchi are două capete, unul lung și unul scurt, ambele situate pe scapulă. Se inseră pe radius și, în parte, pe țesutul conjunctiv al antebrațului. Bicepsul brahial mobilizează două articulații: la nivelul cotului produce flexia și supinația antebrațului, iar la nivelul umărului permite flexia extremității superioare.

REȚINE: Bicepsul brahial flectează antebrațul, în timp ce tricepsul brahial realizează extensia.

Un mușchi voluminos al porțiunii posterioare a brațului este tricepsul brahial. Are trei capete de origine: două situate la nivelul humerusului și unul pe scapulă. Se inseră pe olecranul ulnei și realizează extensia antebrațului la nivelul cotului. Coracobrahialul este localizat anterior; se întinde de la scapulă la humerus și intervine în flexia și adducția brațului.

Al patrulea mușchi al brațului este brahialul. El își are originea la nivelul suprafeței anterioare a humerusului și se inseră pe tuberozitatea proximală a ulnei. Brahialul flectează brațul la nivelul cotului.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Brahialul, singurul mușchi cu două acțiuni diferite în același capitol. Textul spune că „brahialul flectează brațul la nivelul cotului”, iar Tabelul 9.1 îi dă „flexia antebrațului”. Ambele formulări sunt în manual, deci „flexia brațului” nu poate fi folosit ca variantă falsă. Coerentă cu restul capitolului e varianta din tabel, pentru că bicepsul brahial și brahioradialul flectează tot antebrațul.

Figura nr. 9.5. Mușchii anteriori ai umărului și ai brațului.

CUM SE CITEȘTE FIGURA: E singura figură din capitol care arată fața anterioară (costală) a scapulei, deci singurul loc din tot manualul unde apare subscapularul: fibrele lui converg din toată fosa spre humerus, pe fața dinspre torace a osului.

• Cele două capete ale bicepsului sunt separate sus și se unesc într-un singur pântece mai jos: capul lung urcă peste articulația umărului spre tuberculul supraglenoidal, capul scurt pornește de pe apofiza coracoidă, alături de coracobrahial.

• Coracobrahialul e medial de capul scurt al bicepsului și e cel mai scurt dintre cei trei mușchi care pornesc din regiunea coracoidiană: se termină pe humerus la jumătatea brațului, mult mai sus decât bicepsul.

• Originea capului lung nu e vizibilă la suprafață: deltoidul acoperă articulația umărului și porțiunea superioară a ambelor capete ale bicepsului.

• Brahialul e acoperit de biceps și iese la vedere doar pe cele două margini ale lui, câte un punct de fiecare parte a tendonului bicepsului, la nivelul cotului.

• Trapezul ajunge până la claviculă și se vede și pe această vedere anterioară.

• Marginea medială a scapulei e reperul osos care fixează orientarea: scapula e privită dinspre față, cu fosa ei costală expusă.

Tabelul nr. 9.2. Mușchii umărului și ai brațului.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Tabelul 9.2 și textul dau două inserții diferite pentru dorsalul mare: textul spune „creasta tuberculului mic”, tabelul spune „șanțul intertubercular”. Ambele sunt în manual. Atenție și la vecinul lui: pectoralul mare se inseră pe creasta tuberculului mare.

Mușchii antebrațului, ai încheieturii mâinii și ai mâinii

Mulți dintre mușchii brațului se continuă pe antebraț: bicepsul brahial, tricepsul brahial și brahialul. Un alt mușchi este brahioradialul, cu originea la marginea laterală a humerusului și inserția pe suprafața laterală a radiusului; el flectează antebrațul la nivelul cotului.

Supinatorul își are originea pe epicondilul lateral al humerusului, iar inserția în regiunea superioară a radiusului. El produce supinația, adică rotația antebrațului astfel încât palma să fie îndreptată spre anterior. Alți mușchi ai antebrațului sunt pronatorul rotund și pronatorul pătrat; ambii rotesc antebrațul înspre linia mediană.

Mulți dintre mușchii antebrațului au tendoane ce se întind înspre încheietura mâinii și apoi înspre degete, servind ca flexori și extensori puternici ai degetelor:

• Flexia la nivelul încheieturii e realizată de flexorul radial al carpului și de flexorul ulnar al carpului.

• Extensia e realizată de extensorul radial lung al carpului, de extensorul radial scurt al carpului și de extensorul ulnar al carpului. Acești mușchi permit și abducția și adducția încheieturii. Mușchii flexori formează o masă musculară, o parte dintre ei având originea pe epicondilul medial al humerusului, în timp ce extensorii își au originea în parte pe epicondilul lateral.

MNEMONIC: Flexorii pornesc din interior, extensorii din exterior. Cu brațul în poziție anatomică, epicondilul medial e cel dinspre corp, de acolo pleacă flexorii; epicondilul lateral e cel din afară, de acolo pleacă extensorii, împreună cu supinatorul.

Mâna, inclusiv degetele, poate executa mișcări de flexie, extensie, adducție și abducție. La baza policelui există niște mușchi scurți ce îi permit acestuia să atingă vârfurile fiecăruia dintre celelalte degete. Această proprietate se numește opozabilitate și este caracteristică omului. Degetul mic are, de asemenea, mușchi scurți care adâncesc palma, astfel încât policele și degetul mic să se poată atinge.

Mișcarea degetelor este realizată de mai mulți flexori și extensori. Mușchii interosoși dorsali permit abducția degetelor. La mișcările fiecărui deget contribuie și tendoanele mușchilor lungi ai antebrațului, care se inseră pe degete. Tendoanele sunt acoperite de tecile sinoviale.

COMPLETARE: Tecile sinoviale secretă lichid sinovial, care limitează frecarea tendonului în mișcare. Manualul le numește la finalul secțiunii, fără să le explice rolul.

Figura nr. 9.6. Mușchii antebrațului, ai încheieturii mâinii și ai degetelor. (a) Vedere anterioară. (b) Vedere posterioară.

CUM SE CITEȘTE FIGURA: Cele două panouri sunt același antebraț, întors, nu două membre diferite, iar dovada e policele: în (a) cade pe o latură a mâinii, în (b) pe latura opusă. Tot aici, și numai aici în capitol, se văd șase mușchi: palmarul lung, flexorul superficial al degetelor, flexorul profund al degetelor, extensorul degetelor, abductorul lung al policelui și extensorul degetului mic.

• Figura arată două straturi suprapuse de flexori ai degetelor, nu unul singur: flexorul profund al degetelor apare numai în plan profund, sub cel superficial.

• În (a), brahioradialul e mușchiul cel mai lateral al antebrațului, pe toată lungimea lui.

• Traiectul oblic al pronatorului rotund e chiar mecanismul pronației: e cel mai proximal dintre mușchii antebrațului anterior și traversează dinspre partea medială a cotului spre radius.

• În (b), tendoanele extensorului degetelor se răsfiră peste dosul mâinii spre degete, în timp ce extensorul degetului mic are tendon propriu, separat, doar pentru degetul V.

• Abductorul lung al policelui iese de sub ceilalți extensori și le încrucișează oblic tendoanele spre baza policelui.

• Din cei trei extensori ai carpului numiți în text, figura arată doar doi, extensorul lung radial al carpului și extensorul ulnar al carpului; extensorul radial scurt al carpului nu e desenat. Nu apar deloc nici pronatorul pătrat, nici supinatorul, deși amândoi sunt în proză.

• Acoladele „oase carpiene / oase metacarpiene / falange” apar în ambele panouri și dau ordinea dinspre încheietură spre vârful degetului: carpiene, metacarpiene, falange.

• Antebrațul are două oase alăturate pe toată lungimea, radiusul lateral și ulna medial; humerusul apare doar la nivelul cotului, în panoul (a).

COMPLETARE: Paisprezece mușchi apar în acest subcapitol numai pe figuri, nicăieri în proză și în niciunul dintre Tabelele 9.1 și 9.2: extensorul lung al degetelor și frontalul (fig. 9.1), occipitalul și extensorul degetelor (fig. 9.2), rotundul mic, rotundul mare, ridicătorul scapulei și romboidul mare (fig. 9.4), subscapularul (fig. 9.5), palmarul lung, flexorul superficial al degetelor, flexorul profund al degetelor, abductorul lung al policelui și extensorul degetului mic (fig. 9.6). Sunt tot conținut de manual și pot cădea la grilă exact ca restul.