11 .

Sistemul reproducator

mins

4 subcapitole

Aparatul genital feminin

Aparatul genital feminin este format dintr-o glandă mixtă, ovarul, din căile genitale și din organele genitale externe. Căile genitale cuprind trompele uterine, uterul și vaginul, organul genital extern este vulva, iar mamela este o formațiune anexă, tratată separat.

Ovarul

Ovarul este situat în cavitatea pelviană, este un organ pereche și are funcție mixtă: exocrină, producând ovulele, și endocrină, secretând hormoni, estrogeni și progesteronul. Are forma unui ovoid turtit, cântărește 6-8 g și are diametrul mare de 3-5 cm. Prezintă două fețe, două margini și două extremități.

Fața laterală se află pe peretele lateral al cavității pelviene, unde ocupă fosa ovariană; fața medială este acoperită de pavilionul trompei. Pe extremitățile superioară și inferioară se prind o serie de ligamente, prin care ovarul este legat de organele vecine.

COMPLETARE: Ovarele au raport medial cu uterul, adică uterul le este medial, iar ele stau lateral de el.

Structura. Ovarul este acoperit la suprafață de un epiteliu simplu, sub care se găsește un înveliș conjunctiv, albugineea ovarului. În interior se află parenchimul glandular, cu două zone, medulară și corticală.

Zona medulară conține vase sangvine și limfatice, precum și fibre nervoase vegetative.
Zona corticală conține foliculii ovarieni, în diferite faze de evoluție.

Se descriu foliculi primordiali, foliculi primari, foliculi secundari (cavitari) evolutivi și foliculi maturi (terțiari, de Graaf). În fiecare lună, începând cu pubertatea și până la menopauză, un folicul secundar devine folicul matur, care este cel mai voluminos; acesta conține în interior ovocitul.

După eliminarea ovocitului, foliculul ovarian matur se transformă în corp galben, care are rol secretor și secretă progesteronul. Corpul galben devine în final corp alb, format din țesut cicatricial.

Vascularizația ovarului este asigurată de artera ovariană, ramură a aortei abdominale, și de o ramură ovariană din artera uterină. Venele sunt reprezentate de vena ovariană dreaptă, care se varsă în vena cavă inferioară, și de vena ovariană stângă, care se deschide în vena renală stângă. O parte din sângele venos al ovarului ajunge în vena uterină.

Calea genitală

Calea genitală cuprinde trei segmente: trompele uterine, uterul și vaginul.

Trompele uterine

Trompele uterine sunt conducte musculo-membranoase, întinse de la ovare până la uter, cu care comunică prin orificii numite ostii uterine. Extremitatea laterală a trompelor conține un orificiu care se deschide în cavitatea abdominală. Au o lungime de 7-12 cm.

Vascularizația este asigurată de ramuri tubare, care provin din arterele ovariană și uterină. Venele sunt omonime arterelor.

Uterul

Uterul este situat în cavitatea pelviană, între vezica urinară și rect. Este un organ musculos, cavitar și impar, interpus între trompele uterine și vagin. Are formă de pară, cu extremitatea mare orientată superior.

Prezintă corpul și colul uterin, între care există o porțiune mai strâmtă, numită istmul uterin. Pe colul uterin, adică pe cervix, se inseră vaginul prin extremitatea sa superioară.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Uterul este impar, adică unic. Orice enunț care îl trece printre organele pereche este fals, oricât de firesc ar suna alături de ovare și de trompe, care chiar sunt pereche. Cele trei însușiri se rețin împreună: musculos, cavitar, impar.

În structura uterului distingem, dinspre exterior spre interior, o tunică seroasă, perimetrul, întâlnită numai la nivelul corpului uterin, o tunică musculară, miometrul, formată din musculatură netedă, și o tunică mucoasă, endometrul, care căptușește cavitatea uterină. Endometrul este considerat stratul funcțional al uterului și este cel care prezintă modificări structurale atunci când se elimină odată cu sângerarea menstruală; în ciclul următor se reface.

Vascularizația este asigurată de arterele uterine, ramuri din artera iliacă internă. Din artera uterină se desprind și ramuri pentru vagin, trompe uterine și ovare. Venele uterine se deschid în vena iliacă internă.

Vaginul

Vaginul este un conduct musculo-conjunctiv, lung de 7-9 cm, median și impar. Prin extremitatea superioară se inseră pe colul uterin, iar prin cea inferioară, orificiul vaginal, se deschide în vestibulul vaginal, spațiu delimitat de cele două labii mici.

În structura vaginului există un strat muscular format din fibre netede, iar la interior se află o mucoasă formată dintr-un epiteliu pavimentos stratificat.

Figura nr. 102. Uterul, cu trompele și ovarele, în vedere anterioară.

CUM SE CITEȘTE FIGURA:
Tunicile uterine, dinspre cavitate spre exterior: endometru, miometru, perimetru.
Miometrul e de departe cea mai groasă dintre cele trei tunici și e cea musculară.
Uterul e înainte de toate un organ muscular.
Istmul uterin e porțiunea strâmtă dintre corpul uterin și colul uterin, deci e segment al organului, nu tunică a peretelui.
Segmentele, de sus în jos: corp uterin, istm, col uterin, vagin.
Trompa uterină pleacă din unghiul superior al uterului și merge lateral.
Ovarul e inferior trompei și lateral de uter, nu alături de corpul uterin.
Foliculii ocupă numai periferia ovarului, adică zona corticală; medulara nu conține foliculi, ci vase și fibre nervoase.
Ovocitul se află între ovar și franjurii pavilionului, deci a fost deja expulzat; la ovulație el părăsește ovarul, nu rămâne în folicul.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Tunicile poartă numerele 6, 8 și 9, iar între ele e intercalat 7, care nu e tunică, ci segment al uterului, istmul. Cine citește coloana de sus în jos, 9, 8, 7, 6, ca pe „straturile dinspre interior spre exterior”, introduce istmul în perete și scrie patru tunici în loc de trei.

Vulva

Vulva este un organ genital extern și are forma unei fante, alungită în sens sagital și mărginită lateral de două repliuri cutanate, labiile mari și labiile mici.

Labiile mari sunt acoperite de tegument și sunt prevăzute cu păr și cu glande sebacee mari. În partea anterioară a labiilor mari există un relief median, acoperit de păr, numit muntele pubian sau muntele lui Venus. Labiile mici sunt două cute simetrice, situate medial de labiile mari.

Spațiul mărginit de labiile mici se numește vestibulul vaginal; în el se deschide, anterior, uretra, iar posterior, vaginul. Vulva prezintă și organe erectile: clitorisul, situat median și lung de 5-6 cm, și bulbii vestibulari, situați la baza labiilor mari. Vascularizația este asigurată de ramuri ale arterei rușinoase interne, iar venele se deschid în vena iliacă internă.

Mamela

Mamela este formată din glanda mamară și din diferitele părți moi care o înconjoară. Glanda mamară este o glandă pereche, anexă a aparatului genital feminin, situată pe peretele toracic anterior, în intervalul dintre coastele III-VII.

La femeia adultă, glandele mamare prezintă o structură complexă, cu importanță biologică și patologică. Ele asigură secreția de lapte, alimentul esențial al nou-născutului, și sunt, de asemenea, sediul a numeroase procese patologice, dintre care cancerele sunt cele mai importante.

Figura nr. 101. Aparatul genital feminin, în secțiune sagitală.

CUM SE CITEȘTE FIGURA:
Uterul e culcat înainte, peste vezica urinară.
Uterul e situat între vezica urinară și rect: vezica îi e antero-inferior, rectul posterior.
Peritoneul coboară mai adânc între uter și rect decât între vezică și uter.
Ovarul e postero-superior față de corpul uterin, nu alături de el.
Deasupra și înapoia uterului, tot sub peritoneu, trece o ansă de colon sigmoid, deci uterul are posterior atât rectul, cât și sigmoidul.
Simfiza pubiană e anterior de vezica urinară.
La perineu, dinspre anterior spre posterior: clitoris, labia mică, labia mare, orificiul vaginal, anus.
Vaginul e anterior de rect.
Uretra e un canal scurt, pleacă de sub vezică și se deschide anterior de orificiul vaginal.

COMPLETARE: De simfiza pubiană se prinde dreptul abdominal.

COMPLETARE: Ordinea structurilor dinspre anterior spre posterior este clitoris, uretră, vagin, anus. Uretra e ușor de sărit, fiindcă nu poartă număr.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Pe o secțiune sagitală labiile apar doar suprapuse, mica deasupra celei mari, fiindcă din acel unghi nu se pot arăta medial și lateral. Raportul real, „labiile mici sunt mediale de labiile mari”, rămâne răspunsul de examen.

Aparatul genital masculin

Aparatul genital masculin este format din testicul, din conducte spermatice, din prostată, din glande bulbo-uretrale și din organele genitale externe.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Fraza de deschidere enumeră testiculul, conductele spermatice, prostata, glandele bulbo-uretrale și organele genitale externe, dar lasă pe dinafară vezicula seminală, deși capitolul îi dedică imediat o secțiune proprie, printre glandele anexe. Glandele anexe sunt trei: vezicula seminală, prostata și glandele bulbo-uretrale. Ambele formulări sunt tipărite, deci citește cu atenție ce anume cere enunțul.

Testiculul

Testiculul este glanda genitală masculină și îndeplinește două funcții:

spermatogeneza, adică formarea celulelor sexuale, spermii sau spermatozoizi, care se desfășoară la nivelul tubilor seminiferi contorți;
funcția endocrină, prin care celulele interstițiale ale parenchimului testicular secretă hormonii androgeni, adică testosteronul, care determină maturizarea organelor sexuale și stimulează evoluția caracterelor sexuale secundare masculine.

Testiculul are o masă de aproximativ 25 g și este un organ pereche, cu forma unui ovoid turtit transversal, situat în bursa scrotală, o pungă cutanată. Fiecărui testicul îi este anexat un organ alungit, epididimul, care face parte din conductele seminale; are forma unei virgule și este așezat pe marginea posterioară a testiculului. Conține canalul epididimar, care se continuă cu canalul deferent.

Testiculul este învelit la suprafață de o membrană conjunctivă de culoare albă-sidefie, albugineea, rezistentă și inextensibilă, care ține în tensiune parenchimul testicular. Parenchimul este străbătut de septuri conjunctive, care delimitează lobulii testiculului; ei sunt în număr de 250-300 pentru fiecare testicul și sunt formați din 2-3 tubi seminiferi contorți, în care se desfășoară spermatogeneza.

Tubii seminiferi contorți sunt continuați de tubii drepți, care reprezintă primul segment al căilor spermatice. Ei se deschid în rețeaua testiculară, de la care pleacă canalele eferente, în număr de 10-15, care ajung în canalul epididimar.

Vascularizația testiculului și a epididimului este asigurată de artera testiculară, ramură din aorta abdominală. Venele se varsă în vena cavă inferioară.

Figura nr. 104. Testiculul, în secțiune longitudinală, cu epididimul.

CUM SE CITEȘTE FIGURA:
Lobulii sunt sectoare triunghiulare, iar în fiecare stă tubul contort în care se face spermatogeneza.
Traseul spermei, în ordinea pe care o arată secțiunea: tub seminifer contort din lobul, rețea testiculară, canale eferente, canal epididimar, canal deferent.
Rețeaua testiculară e chiar o rețea, cu ochiuri, așezată în centrul organului; numele îi descrie structura.
Canalele eferente sunt mai multe, nu unul singur; manualul dă 10-15.
Lobulii converg spre rețeaua testiculară, iar septurile conjunctive îi despart unul de altul.
Învelișurile, dinspre interior spre exterior: parenchim testicular, albuginee, bursă scrotală.
Bucla lungă din afara conturului e un singur tub seminifer desfășurat, desenat așa ca să se vadă cât e de lung un tub care, înfășurat, încape într-un lobul.
În cordon, pornind dinspre partea pe care stă epididimul: canalul deferent, apoi vena testiculară, apoi artera testiculară.

COMPLETARE: Artera testiculară e anterioară față de vena testiculară. Ordinea celor trei piese ale cordonului se citește de pe planșă, iar sensul iese din faptul că epididimul se așază pe marginea posterioară a testiculului.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Numerotarea învelișurilor nu urcă dinspre interior, ci merge 6, 8, 7. Cine ia ordinea cifrelor drept ordinea straturilor pune bursa scrotală sub albuginee. Ordinea corectă, dinspre interior spre exterior, este parenchim, albuginee, bursă scrotală.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Tubii drepți sunt ușor de sărit, fiindcă nu sunt desenați și nu poartă număr, iar tubul contort pare că se deschide direct în rețeaua testiculară. Ei sunt însă primul segment al căilor spermatice, iar lanțul corect este tub contort, tub drept, rețea testiculară, canale eferente.

Conductele spermatice

Căile spermatice sunt conducte de eliminare a spermiilor și a lichidului spermatic. Ele sunt intratesticulare și extratesticulare. Cele intratesticulare sunt reprezentate de tubii seminiferi drepți și de rețeaua testiculară. Cele extratesticulare sunt canalele eferente, canalul epididimar, canalul deferent, canalul ejaculator și uretra.

Canalul deferent continuă canalul epididimar și se termină la baza prostatei, unde se unește cu canalul veziculei seminale, formând canalul ejaculator. Acesta se deschide în uretră.

Grup	Segmente, în ordine	Câte
Intratesticulare	Tubii seminiferi drepți, rețeaua testiculară	2
Extratesticulare	Canalele eferente, canalul epididimar, canalul deferent, canalul ejaculator, uretra	5

Tabelul nr. 11.1. Căile spermatice, în ordinea parcurgerii.

Glandele anexe

Vezicula seminală este un organ pereche, situat deasupra prostatei, lateral de canalele deferente. Are rol secretor, produsul ei adăugându-se lichidului seminal. Are formă ovoidală, cu o lungime de 4-5 cm și o lățime de 2 cm.

Prostata este un organ glandular exocrin, impar, situat în jurul uretrei, sub vezica urinară. Produsul ei de secreție participă la formarea spermei. Vascularizația este asigurată de artera prostatică, ramură din artera iliacă internă, iar sângele venos este colectat de vena iliacă internă.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Prostata este glandă exocrină și organ impar. Vecinătatea ei cu testiculul, care e glandă mixtă, și cuvântul „glandular” din definiție împing spre răspunsul „endocrină”, care e fals. Tot aici, artera prostatică este ramură din artera iliacă internă, iar sângele venos e colectat de vena iliacă internă; sunt două vase diferite, cu același nume.

Glandele bulbo-uretrale sunt două formațiuni glandulare ovoide, de dimensiunile unui sâmbure de cireașă. Se deschid în uretră și secretă un lichid clar, vâscos, asemănător cu cel prostatic, care se adaugă lichidului spermatic.

COMPLETARE: Glandele bulbo-uretrale au raport inferior cu corpul spongios.

Organele genitale externe

Penisul este organ genital și urinar, situat deasupra scrotului, înaintea simfizei pubiene. Prezintă rădăcina penisului și o porțiune liberă, corpul penisului, care, la extremitatea sa anterioară, se termină cu o parte mai voluminoasă, numită gland. Rădăcina este fixată de oasele bazinului prin cei doi corpi cavernoși. Corpul penisului are formă ușor turtită, iar glandul prezintă în vârful său orificiul extern al uretrei.

COMPLETARE: Uretra are capătul distal dilatat, la nivelul glandului.

Structura. Penisul este format dintr-un aparat erectil și din învelișuri. Organele erectile sunt reprezentate de doi corpi cavernoși și de un corp spongios, care, umplându-se cu sânge, determină erecția. Penisul este învelit de piele, care se continuă cu pielea scrotului și a regiunii pubiene. Vascularizația este asigurată de ramuri din artera rușinoasă internă, iar venele se deschid în vena rușinoasă internă și, de aici, în vena iliacă internă.

Scrotul, adică bursele scrotale, formează partea organelor genitale externe în care sunt localizate testiculele. Fiecare bursă este situată sub penis și este formată din mai multe tunici concentrice, care se continuă cu structurile peretelui anterior abdominal.

Figura nr. 103. Aparatul genital masculin, în secțiune sagitală.

CUM SE CITEȘTE FIGURA:
Aparatul masculin are două trasee care merg în sensuri opuse: uretra coboară, canalul deferent urcă.
Canalul deferent urcă din scrot prin cordon, trece pe deasupra simfizei pubiene și coboară posterior de vezica urinară.
Epididimul rămâne în scrot, aplicat pe fața postero-superioară a testiculului, deci nu ajunge niciodată la vezică.
Testiculele sunt situate în afara corpului, în scrot.
Vezica urinară are prostata inferior, vezicula seminală posterior și simfiza pubiană anterior.
Pe uretră, dinspre vezică spre exterior: prostata, glandele bulbo-uretrale, uretra peniană.
Canalul ejaculator se formează acolo unde canalul deferent întâlnește vezicula seminală și străbate prostata.
Ureterul ajunge la vezică dinspre postero-superior.
În penis, uretra trece prin corpul spongios, ventral de corpul cavernos.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Structura care trece pe lângă simfiza pubiană și ajunge pe fața posterioară a vezicii este canalul deferent, nu epididimul. Un enunț de tip „epididimul se deschide pe fața posterioară a vezicii urinare” este fals, iar pe planșă se vede de ce: epididimul nu iese din scrot.

Fiziologia organelor de reproducere

Testiculul, gonada masculină, și ovarul, gonada feminină, sunt glande mixte: exocrine, asigurând formarea gameților, și endocrine, prin secreția hormonilor sexuali.

Activitatea lor devine evidentă în timpul perioadei de creștere și dezvoltare, și anume la pubertate. Aceasta este definită drept perioada în care funcția gametogenetică și endocrină a gonadelor atinge un stadiu de dezvoltare care face posibilă funcția de reproducere. Instalarea pubertății este consecința modificărilor survenite la nivelul secreției hormonilor gonadotropi, care controlează dezvoltarea morfologică și funcțională a gonadelor și, legat de aceasta, modificările somatice și comportamentale complexe.

Ovarul

Ovarul prezintă, ca și testiculul, o dublă activitate: formarea gameților și secreția internă.

Formarea foliculilor maturi și ovulația

Fiecare ovar conține, la naștere, câteva sute de mii de foliculi primordiali. Dintre aceștia, numai 300-400, câte unul pe lună, începând cu pubertatea și terminând cu menopauza, vor ajunge la maturație.

Procesul de creștere și maturație foliculară este ciclic. Ciclul ovarian este însoțit de modificări la nivelul uterului, vaginului și glandelor mamare. Durata medie a unui ciclu genital la femeie este de 28 de zile, și de aceea el se mai numește ciclul menstrual.

Schematic, distingem în cadrul ciclului ovarian două perioade: preovulatorie, care durează din ziua 1 până în ziua a 14-a a ciclului, și postovulatorie, care se întinde din ziua a 15-a până în prima zi a menstruației, după care ciclul se reia.

În perioada preovulatorie au loc diviziuni ecuaționale și reducționale la nivelul ovocitului. Acesta străbate mai multe etape, de la ovogonie, diploidă, la ovulul matur, haploid. Pe măsură ce ovulul se maturează, apare o cavitate la nivelul foliculului ovarian, care se umple cu lichid folicular. În ziua a 14-a, foliculul se rupe și ovulul este expulzat în cavitatea abdominală, adică are loc ovulația, de unde este preluat de trompa uterină. După ovulație, foliculul ovarian se transformă în corp galben.

În foliculul de Graaf, ovocitul este înconjurat, dinspre centru spre exterior, de zona pellucida și de coroana radiata, iar ansamblul stă lipit de peretele foliculului, nu în mijlocul cavității. La ovulație, ovocitul părăsește foliculul păstrând în jur aceste învelișuri, împreună cu lichid folicular.

Figura nr. 105. Anatomia ovarului, cu foliculii în stadii succesive.

CUM SE CITEȘTE FIGURA:
Ovarul nu conține un folicul, ci toate stadiile deodată, fiindcă procesul e ciclic și în fiecare lună pornește altul.
Stadiile, în ordine: folicul primordial, primar, secundar și folicul de Graaf, iar la capăt ovulația.
Foliculii ocupă numai zona periferică a ovarului, adică zona corticală; medulara nu conține foliculi.
Cavitatea foliculară apare de la foliculul secundar și ocupă cea mai mare parte a foliculului de Graaf.
În foliculul de Graaf, concentric dinspre centru spre exterior: ovocit, zona pellucida, coroana radiata.
Ovocitul cu cele două învelișuri stă lipit de peretele foliculului, nu în mijlocul cavității.
Ovocitul expulzat își păstrează în jur aceleași învelișuri, deci pleacă din folicul îmbrăcat, nu gol.
Corpul galben se formează din foliculul rupt și se micșorează în trepte, ceea ce e chiar involuția lui.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Zona pellucida și coroana radiata se ratează ușor, fiindcă nu sunt numite niciodată în corpul lecției, deși ele sunt exact cele două învelișuri cu care ovocitul părăsește foliculul. Sunt materie la fel ca restul, iar aici e singurul loc în care cele două apar.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Corpul alb nu e reprezentat în figură. Cele trei formațiuni din partea de jos rămân toate galbene, oricât se micșorează. Transformarea corpului galben în corp alb se afirmă separat, iar un enunț de tip „pe figură se identifică și corpul alb” este fals.

Creșterea și maturarea foliculului sunt stimulate de FSH. Ovulația și formarea corpului galben sunt stimulate de LH. Hipofiza anterioară secretă cantități mult crescute de LH pentru o perioadă de 1-2 zile, începând cu 24-48 de ore înainte de ovulație, fenomen însoțit și de un vârf preovulator mic al FSH.

Cauza acestei creșteri bruște a secreției de gonadotropine este insuficient cunoscută, dar câteva dintre cauzele posibile sunt:

în acest moment al ciclului, estrogenul are efect de feedback pozitiv, stimulând secreția pituitară a gonadotropinelor, fenomen aflat în contradicție cu efectul său normal de feedback negativ, care intervine în restul ciclului lunar feminin;
anumite celule foliculare încep să secrete progesteron în cantități mici, dar în creștere, cu aproximativ o zi înaintea vârfului preovulator al LH, și s-a presupus că acesta poate fi factorul care stimulează secreția excesivă de LH.

Indiferent de cauză, fără acest vârf preovulator de LH, ovulația nu poate avea loc.

COMPLETARE: Feedback pozitiv apare într-un singur caz din toată materia: chiar înainte de ovulație, când LH-ul urcă masiv. În mod normal, atâta LH ar trebui să inhibe GRH-ul hipotalamic, dar aici hipotalamusul secretă și mai mult, ca să împingă ovarul spre ovulație.

Ovogeneza

Ovogeneza parcurge trei etape de diviziune, iar la fiecare dintre ele se pierde câte un globul polar, care degenerează.

Diviziune mitotică. Ovogonia, diploidă, dă un singur ovocit primar, de ordinul I, diploid. Ovocitul primar este mai mare decât ovogonia.
Diviziune meiotică. Ovocitul primar dă ovocitul secundar, de ordinul II, haploid, și primul globul polar, care degenerează. Aici se face reducerea ploidiei.
A doua diviziune. Ovocitul secundar, pătruns de spermatozoid, dă zigotul și al doilea globul polar, tot degenerat.

Ambele diviziuni care urmează primeia sunt inegale: celula mare păstrează aproape toată citoplasma, iar globulul polar rămâne minuscul, raportul de arie fiind de circa 17 la 1. Din tot procesul rezultă o singură celulă mare și doi globuli polari.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Toată ovogeneza, cu cele trei etape, cu numele celulelor și cu ploidiile, se dă o singură dată. În rest e rezumată într-un singur rând, „de la ovogonie, diploidă, la ovulul matur, haploid”, din care nu afli nici numele ovocitului primar și secundar, nici globulii polari, nici unde anume se face reducerea ploidiei.

Figura nr. 106. Ovogeneza, pe cele trei etape de diviziune.

CUM SE CITEȘTE FIGURA:
Etapa I, mitotică: ovogonia, diploidă, dă un singur ovocit primar, de ordinul I, tot diploid.
Ovocitul primar e mai mare decât ovogonia.
Etapa II, meiotică: ovocitul primar dă ovocitul secundar, de ordinul II, haploid, plus primul globul polar, care degenerează. Reducerea ploidiei se face aici, nicăieri altundeva.
A doua etapă înjumătățește garnitura de cromozomi, iar de aici încolo împărțirea citoplasmei nu mai e egală.
Etapa III: ovocitul secundar, pătruns de spermatozoid, dă zigotul și al doilea globul polar, tot degenerat.
La niciuna dintre cele trei etape nu ies două sau patru celule funcționale: la fiecare rămâne o singură celulă mare.
Ambele diviziuni de după prima sunt inegale, cu un raport de arie de circa 17 la 1 între celula mare și globulul polar.
Din tot procesul rezultă o singură celulă mare și doi globuli polari.
Globulii polari nu au nicio continuare: degenerează amândoi.

COMPLETARE: Ovulul nu e totuna cu ovocitul secundar. Ovul se cheamă ovocitul secundar după ce a fost fecundat.

CAPCANĂ DE GRILĂ: La ovulație se expulzează ovocitul secundar, nu ovulul, iar între spermatozoid și zigot nu există nicio celulă intermediară numită „ovul matur”. Pe de altă parte se spune că „ovulul este expulzat în cavitatea abdominală” și că ovocitul ajunge „la ovulul matur, haploid”. Sunt două formulări incompatibile, amândouă în uz. Reține-le pe amândouă și răspunde după cum e construit enunțul.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Ploidia se dă numai pentru trei celule: ovogonia, diploidă, ovocitul primar, diploid, și ovocitul secundar, haploid. Ploidia globulilor polari, a spermatozoidului și a zigotului nu se dă deloc.

CAPCANĂ DE GRILĂ: „A doua diviziune mitotică” e un nume greșit. Etapa a treia este a doua diviziune a meiozei, cea ecuațională, care încheie meioza începută la etapa a doua și elimină al doilea globul polar. Varianta cerută rămâne cea de examen, deși nu se potrivește cu „diviziuni ecuaționale și reducționale”, formularea de alături.

Secreția internă a ovarului

Pereții foliculului ovarian prezintă două teci celulare, una internă și alta externă. În perioada preovulatorie, celulele tecii interne secretă hormonii sexuali feminini, estrogeni și progesteron. Secreția acestor hormoni este stimulată de FSH și LH.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Progesteronul e pus și pe seama tecii interne, încă din perioada preovulatorie, deși în altă parte e legat de corpul galben, adică de faza a doua. Sunt două afirmații date în același subcapitol. La grilă răspunde după formularea dată, nu după schema generală a ciclului.

Acțiunea estrogenilor este de a stimula dezvoltarea organelor genitale feminine, a mucoasei uterine și a glandelor mamare, apariția și dezvoltarea caracterelor sexuale secundare la femeie, precum și comportamentul sexual feminin. Asupra scheletului, estrogenii favorizează activitatea osteoblastică și unirea diafizelor cu epifizele oaselor lungi, creșterea încetând mai repede decât la bărbat; tot lor li se datorează dispunerea caracteristică a țesutului adipos subcutanat.

În faza a doua a ciclului, rolul de secreție internă îl îndeplinește corpul galben. Acesta secretă atât hormoni estrogeni, cât și progesteron, hormonul care favorizează păstrarea sarcinii. Secreția corpului galben este stimulată de LH și prolactină. Corpul galben nefecundat involuează după 10 zile și se transformă în corp alb. Dacă ovulul a fost fecundat, activitatea corpului galben se prelungește cu încă trei luni.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Formularea cerută este „corpul galben nefecundat involuează după 10 zile”. E improprie, fiindcă nu corpul galben este cel fecundat, ci ovulul; corect ar fi „dacă ovulul rămâne nefecundat, atunci corpul galben involuează”. Varianta cerută rămâne însă cea după care se corectează grila, deci nu o respinge într-un enunț.

Progesteronul determină modificări histologice și secretorii la nivelul mucoasei uterine, pe care o pregătește în vederea fixării oului, adică a nidării. Dacă fecundația nu a avut loc, ovulul se elimină în ziua a 19-a, a 20-a a ciclului, iar secreția corpului galben scade brusc în ziua a 26-a. La nivelul mucoasei uterine se produc modificări vasculare, urmate de necroză și hemoragie, care determină pierderea de sânge menstrual. În timpul sarcinii, corticosuprarenala și placenta secretă, de asemenea, estrogeni și progesteron.

Reper	Valoarea din manual
Durata medie a ciclului	28 de zile
Perioada preovulatorie	Din ziua 1 până în ziua a 14-a
Vârful preovulator de LH	1-2 zile, începând cu 24-48 de ore înainte de ovulație
Ovulația	Ziua a 14-a
Perioada postovulatorie	Din ziua a 15-a până în prima zi a menstruației
Eliminarea ovulului nefecundat	Ziua a 19-a, a 20-a
Scăderea bruscă a secreției corpului galben	Ziua a 26-a
Involuția corpului galben nefecundat	După 10 zile
Prelungirea corpului galben, dacă ovulul a fost fecundat	Încă trei luni
Foliculi ajunși la maturație	300-400, câte unul pe lună
Viabilitatea ovulului după expulzie	Cel mult 24 de ore
Viabilitatea spermatozoizilor în tractul genital feminin	Până la 72 de ore, cei mai mulți sub 24 de ore

Tabelul nr. 11.2. Reperele ciclului genital feminin, așa cum le dă manualul.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Două cifre date nu se pot împăca. Ovulația e în ziua a 14-a, iar ovulul „rămâne viabil și capabil de a fi fecundat nu mai mult de 24 de ore după ce a fost expulzat din ovar”; cu toate astea, „dacă fecundația nu a avut loc, ovulul se elimină în ziua a 19-a, a 20-a a ciclului”. Ambele fraze sunt materie. Nu tranșa între ele: răspunde după cum e formulat enunțul.

Reglarea secreției ovariene

Reglarea secreției ovariene se face la fel ca a altor glande periferice, prin feedback negativ hipotalamo-hipofizo-ovarian. Hipotalamusul eliberează GRH, hormonul de eliberare a gonadotropinelor, secretat de regiunea mediană a hipotalamusului și cu efect asupra hipofizei anterioare; adenohipofiza răspunde cu FSH și LH, iar hormonii ovarieni se întorc și la hipofiză, și la hipotalamus.

Figura nr. 107. Reglarea secreției ovariene, axul hipotalamo-hipofizo-ovarian.

CUM SE CITEȘTE FIGURA:
GRH pleacă de la hipotalamus și acționează pe adenohipofiză, nu pe lobul posterior al hipofizei.
Lobul posterior al hipofizei rămâne în afara acestui ax: gonadotropinele vin numai de la adenohipofiză.
Adenohipofiza dă cele două gonadotropine, FSH și LH.
FSH ajunge la foliculii din interiorul ovarului și el e cel care stimulează creșterea și maturarea foliculului.
LH ajunge la foliculul rupt de la suprafața ovarului și el comandă ovulația și formarea corpului galben.
Corpul galben se află la suprafața ovarului, acolo unde s-a rupt foliculul.
Ovocitul e în afara ovarului, deci momentul surprins e cel de după ovulație.
Feedbackul urcă pe două căi, nu pe una: estrogenul și progesteronul ajung și la adenohipofiză, și la hipotalamus.

COMPLETARE: GRH este singurul hormon de eliberare numit aici, dar mai există și alții, de exemplu TRH, hormonul de eliberare a tireostimulinei, și GhRH, hormonul de eliberare a hormonului de creștere.

COMPLETARE: În practică, oricare hormon hipofizar, trop sau nu, are în hipotalamus un hormon care îi urcă sau îi coboară secreția.

COMPLETARE: Feedback negativ, un exemplu: când T3 și T4 sunt în cantitate mare în sânge, hipotalamusul scade TRH, TSH-ul hipofizar scade după el, iar la capăt se eliberează și se sintetizează mai puțin T3 și T4.

COMPLETARE: Prin feedback, hormonii ajung și la hipofiză, și la hipotalamus. Fac excepție cei pancreatici și cei paratiroidieni, fiindcă nici hipofiza, nici hipotalamusul nu au vreun efect asupra pancreasului endocrin sau a paratiroidelor.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Poziția lui FSH și LH în schemă nu înseamnă nimic. La reglarea testosteronului sunt inversate, LH în stânga și FSH în dreapta, iar cele două săgeți verzi chiar se încrucișează. Cine memorează „FSH e cel din stânga” greșește în cealaltă schemă.

Menopauza

La vârsta de 40-50 de ani, ciclurile sexuale ale femeii devin neregulate și la multe dintre ele ovulația nu se mai produce. După câteva luni sau câțiva ani, ciclurile se întrerup complet. Această încetare a ciclurilor se numește menopauză, iar cauza ei o reprezintă epuizarea ovarelor.

Fertilitatea feminină

Ovulul rămâne viabil și capabil de a fi fecundat nu mai mult de 24 de ore după ce a fost expulzat din ovar. Pe de altă parte, câțiva spermatozoizi pot rămâne viabili în tractul genital feminin până la 72 de ore, deși cei mai mulți dintre ei nu rezistă mai mult de 24 de ore. Prin urmare, pentru ca fecundația să aibă loc, contactul sexual trebuie să se producă în intervalul de o zi înainte de ovulație până la o zi după aceasta.

Integrarea la nivelul sistemului nervos a actului sexual feminin. Impulsurile senzoriale sexuale sunt transmise către segmentele sacrate ale măduvei spinării. Odată ajunse acolo, ele sunt transmise către encefal, iar unele reflexe integrate la nivel medular sacrat și lombar determină parțial reacțiile sexuale feminine.

Testiculul

Testiculul îndeplinește în organism două funcții, una exocrină și una endocrină.

Funcția spermatogenetică

Funcția spermatogenetică este funcția exocrină a testiculului, are loc la nivelul tubului seminifer și începe cu pubertatea. Procesul se desfășoară în mai multe etape de diviziune ecuațională și apoi reducțională, pornind de la celulele primordiale, spermatogoniile, diploide, și ajungând la celulele mature, gameții masculini, spermiile, haploide.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Se scrie, și la ovar, și la testicul, „diviziuni ecuaționale și reducționale”, iar la testicul chiar „ecuațională și apoi reducțională”. În meioză ordinea este invers: prima diviziune este cea reducțională, a doua este cea ecuațională. Formularea cerută rămâne răspunsul de examen, dar nu construi pe ea o regulă de genetică.

Spermatogeneza

Spermatogeneza parcurge tot trei etape de diviziune, dar rezultatul este exact opus celui de la ovogeneză: diviziunile sunt egale, iar la capăt rămân patru celule funcționale, nu una.

Diviziune mitotică. Spermatogonia, diploidă, dă un singur spermatocit primar, de ordinul I, diploid. Spermatocitul primar este mai mare decât spermatogonia.
Diviziune meiotică. Spermatocitul primar dă două spermatocite secundare, de ordinul II, haploide, egale între ele.
A doua diviziune. Fiecare spermatocit secundar se divide din nou, rezultând patru spermatide, haploide, egale între ele.

Cele patru spermatide se transformă apoi în spermatozoizi, fără să mai treacă printr-o diviziune. Un spermatozoid este format din acrozom, cap, piesă intermediară, numită și gât, flagel și piesă terminală.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Toată spermatogeneza, cu etapele, cu numele celulelor și cu ploidiile, se dă tot o singură dată. În rest se spune doar „mai multe etape de diviziune ecuațională și apoi reducțională”, fără să numească spermatocitul primar, spermatocitul secundar sau spermatida.

Figura nr. 108. Spermatogeneza, cu alcătuirea spermatozoidului.

CUM SE CITEȘTE FIGURA:
Numărul de celule merge unu, unu, doi, patru: o spermatogonie dă un spermatocit primar, acela dă două spermatocite secundare, iar fiecare dintre ele dă câte două spermatide.
Etapa I, mitotică: spermatogonia, diploidă, dă un singur spermatocit primar, de ordinul I, tot diploid.
Spermatocitul primar e mai mare decât spermatogonia.
Etapa II, meiotică: spermatocitul primar dă două spermatocite secundare, de ordinul II, haploide și egale între ele, deci reducerea ploidiei se face la a doua etapă, ca la ovogeneză.
Etapa III: fiecare spermatocit secundar se divide din nou și rezultă patru spermatide, haploide.
La capăt rămân patru celule funcționale, nu una, spre deosebire de ovogeneză.
Cele patru spermatide sunt egale între ele, spre deosebire de ovogeneză, unde ambele diviziuni de după prima sunt inegale.
Dintr-un spermatocit primar rezultă patru spermatide și patru spermatozoizi.
Între spermatide și spermatozoizi nu mai are loc nicio diviziune: e o transformare.
Acrozomul e partea anterioară a capului, nu un segment separat de el.
Ordinea antero-posterioară a părților: acrozom, cap, piesă intermediară sau gât, flagel, piesă terminală.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Cele cinci părți ale spermatozoidului se dau o singură dată, iar în rest se ajunge doar la cuvântul „spermii”. E material clasic de grilă de tip „care nu face parte din”, tocmai fiindcă lista se învață rar.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Ordinea din legendă, „a. cap; b. acrozom”, nu este ordinea antero-posterioară. Acrozomul se află în vârf, deci înaintea restului capului, iar acolada lui este cuprinsă în acolada capului.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Contrastul cu ovogeneza este cel mai cerut lucru din tot capitolul: dintr-un spermatocit primar ies patru celule funcționale, egale între ele, iar dintr-un ovocit primar iese una singură, plus doi globuli polari degenerați.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Ca și la ovogeneză, etapa a treia este numită „a doua diviziune mitotică”, deși ea este a doua diviziune a meiozei. Varianta cerută rămâne cea de examen, dar termenul corect este cel meiotic.

Reper	Ovogeneza	Spermatogeneza
Celula de plecare	Ovogonie, diploidă	Spermatogonie, diploidă
După prima diviziune	Un ovocit primar, de ordinul I, diploid	Un spermatocit primar, de ordinul I, diploid
După a doua diviziune	Un ovocit secundar, de ordinul II, haploid, plus primul globul polar	Două spermatocite secundare, de ordinul II, haploide
După a treia diviziune	Zigotul, plus al doilea globul polar	Patru spermatide, haploide
Cum sunt diviziunile	Inegale, celula mare păstrează aproape toată citoplasma	Egale, cele patru spermatide au aceeași mărime
Celule funcționale rezultate	Una singură, plus doi globuli polari degenerați	Patru
Ce declanșează ultima diviziune	Pătrunderea spermatozoidului	Nimic din afară
Ultima etapă	Nu există transformare suplimentară	Spermatidele devin spermatozoizi, fără diviziune

Tabelul nr. 11.3. Ovogeneza și spermatogeneza, față în față.

Spermiile, adică spermatozoizii, se înmagazinează în epididim, unde își dezvoltă capacitatea de mișcare, și trec apoi în ductul deferent. Își mențin fertilitatea aproximativ o lună și sunt eliminate prin ejaculare.

Ejaculatul mai conține secreția veziculelor seminale, cu rol nutritiv pentru spermatozoizi, și secreție prostatică, cu rolul de a crește fertilitatea și mobilitatea spermatozoizilor. Sperma ejaculată este alcătuită din lichidele provenite din canalele epididimar și deferent, din veziculele seminale, din glanda prostatică și din glandele mucoase, mai ales cele bulbo-uretrale. Spermatogeneza este stimulată de FSH.

Efectul numărului de spermatozoizi asupra fertilității. Cantitatea obișnuită de spermă ejaculată la fiecare act sexual este în medie de aproximativ 3,5 mL, iar în fiecare mililitru de spermă se află în medie 120 de milioane de spermatozoizi. Când numărul de spermatozoizi dintr-un mililitru de spermă scade sub 20 de milioane, există posibilitatea ca persoana să fie infertilă.

Secreția internă a testiculului

Celulele interstițiale testiculare Leydig secretă hormonii androgeni, al căror reprezentant principal este testosteronul. Testiculul secretă și un procent redus de estrogeni.

Testosteronul este un hormon lipidic, cu structură sterolică. Acțiunea sa constă în stimularea creșterii organelor genitale masculine și în apariția caracterelor sexuale secundare la bărbat: dezvoltarea scheletului și a mușchilor, modul de dispunere a părului, vocea, repartiția topografică a grăsimii de rezervă. Testosteronul este un puternic anabolizant proteic și are și efecte de menținere a tonusului epiteliului spermatogenic.

Reglarea secreției de testosteron

Reglarea secreției de testosteron se face printr-un mecanism de feedback negativ, sub influența LH hipofizar. Hipersecreția acestui hormon duce la pubertate precoce, iar hiposecreția, la infantilism genital.

Figura nr. 109. Reglarea secreției de testosteron, axul hipotalamo-hipofizo-testicular.

CUM SE CITEȘTE FIGURA:
Axul e construit ca la ovar, cu aceleași trei etaje și aceiași doi hormoni hipofizari, dar capătul de jos nu mai e simetric: de la ovar se întorceau doi hormoni, estrogenul și progesteronul.
GRH coboară de la hipotalamus pe adenohipofiză, ca la reglarea ovariană.
La testicul ajung tot cele două gonadotropine, FSH și LH, fiecare cu ținta ei: FSH stimulează spermatogeneza, LH comandă secreția de testosteron.
De la testicul pleacă două produse, testosteronul și sperma, adică cel endocrin și cel exocrin.
Întoarcerea ajunge atât la adenohipofiză, cât și la hipotalamus, ca la ovar.
Reglarea se face prin feedback negativ, iar hormonul hipofizar sub influența căruia se secretă testosteronul e LH.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Sperma e trecută în schemă ca ieșire a testiculului, alături de testosteron, și e prinsă în aceeași buclă albastră. Sperma nu este hormon și nu face feedback endocrin. Un enunț de tip „testiculul secretă testosteron și spermă” amestecă funcția endocrină cu cea exocrină, două lucruri care se separă explicit.

Integrarea la nivelul măduvei spinării a actului sexual masculin. Deși factorii psihici joacă de obicei un rol important în actul sexual masculin și, de fapt, îl pot iniția, activitatea encefalului probabil nu este absolut necesară pentru desfășurarea sa. Prin urmare, actul sexual masculin rezultă din mecanisme reflexe intrinseci, integrate în măduva sacrată și lombară, iar aceste mecanisme pot fi activate prin stimulare sexuală fie psihică, fie directă, fie prin ambele.

Sănătatea reproducerii

Planning familial

Unul sau ambii membri ai unui cuplu pot folosi metode pentru a preîntâmpina temporar sau permanent o sarcină. Avortul poate fi utilizat atunci când metodele de contracepție dau greș. Decizia unui cuplu de a nu dori o sarcină poate fi influențată și de un sfat genetic sau de un consult prenatal.

Contracepția

Există mai multe metode contraceptive, cele mai populare fiind contraceptivele orale, prezervativele, retragerea înaintea ejaculării, abstinența periodică, spermicidele, diafragma, injecțiile cu progesteron, implanturile subdermice cu progesteron și steriletul. Fiecare metodă are avantajele și dezavantajele ei și nu poate garanta contracepția 100 %.

Metodele temporare de contracepție se clasifică astfel:

contraceptive de barieră: diafragma, care blochează înaintarea spermatozoizilor la nivelul colului uterin, spermicidele, substanțe care distrug spermatozoizii, și prezervativele;
contraceptivele orale, estro-progestative;
injecțiile cu progesteron sau implanturile subdermice hormonale;
steriletul, un dispozitiv intrauterin în forma literei T.

Metodele definitive de contracepție, adică sterilizarea, sunt:

vasectomia, la bărbați, adică secționarea canalelor deferente;
ligatura trompelor uterine, la femei;
histerectomia, adică extirparea uterului, utilizată în cazuri medicale selecționate.

Avortul, modalitatea de a renunța la o sarcină nedorită, din motive medicale sau de altă natură, se poate induce chirurgical sau medicamentos.

Clasă	Metodă	Ce face
Temporară, de barieră	Diafragma	Blochează înaintarea spermatozoizilor la nivelul colului uterin
Temporară, de barieră	Spermicidele	Substanțe care distrug spermatozoizii
Temporară, de barieră	Prezervativele	Barieră mecanică
Temporară, hormonală	Contraceptivele orale	Estro-progestative
Temporară, hormonală	Injecțiile cu progesteron, implanturile subdermice	Aport hormonal de durată
Temporară	Steriletul	Dispozitiv intrauterin în forma literei T
Definitivă	Vasectomia	La bărbați, secționarea canalelor deferente
Definitivă	Ligatura trompelor uterine	La femei
Definitivă	Histerectomia	Extirparea uterului, în cazuri medicale selecționate

Tabelul nr. 11.4. Metodele de contracepție, pe cele două clase.

Evaluare genetică prenatală

Evaluarea genetică prenatală identifică acele persoane care prezintă un risc crescut de a avea anomalii genetice sau de a avea copii cu anomalii genetice. Sfatul genetic cuprinde o analiză riguroasă a ultimelor trei generații, adică a rudelor de gradul I și II, precum și o serie de teste. Pentru o corectă evaluare prenatală există o serie de teste care se fac obligatoriu în anumite condiții, de exemplu la o vârstă a mamei de peste 35 de ani.

Concepția

Concepția, adică fertilizarea, apare cu aproximativ 14 zile înaintea perioadei menstruale, imediat după ovulație. În perioada ovulației, mucusul cervical este mai puțin vâscos, permițând astfel pasajul spermatozoizilor din vagin în uter, fecundația propriu-zisă având loc în trompa uterină, în apropierea capătului ei dinspre ovar. Rezultă zigotul, care face călătoria spre locul de implantare, uterul, și, în același timp, se divide, căpătând aspectul de embrion.

Sarcina și nașterea

Noțiunea de reproducere definește procesul de perpetuare a organismelor vii, prin producerea de indivizi noi, care au trăsăturile caracteristice speciei din care fac parte. La om, funcția de reproducere cuprinde o serie de procese care au drept rezultat fecundarea ovulului de către spermatozoid și formarea produsului de concepție, ale cărui creștere și dezvoltare sunt asigurate de organismul matern printr-o serie de modificări biologice ce definesc gestația, adică sarcina.

Fecundația este internă, având loc la nivelul trompelor uterine, unde spermatozoizii ajung ca urmare a introducerii lor în vagin în timpul actului sexual. Acesta se încadrează în complexul de manifestări ce definesc comportamentul sexual, care la om este particularizat printr-o bogată încărcătură afectiv-emoțională.

Pentru fecundarea ovulului este necesar un singur spermatozoid. Odată acesta pătruns în ovul, capul său își mărește rapid volumul, pentru a forma pronucleul masculin. Mai târziu, cei 23 de cromozomi ai pronucleului masculin și cei 23 de cromozomi ai pronucleului feminin se vor alinia, pentru a realcătui un set complet de 46 de cromozomi, adică 23 de perechi, în ovulul fecundat.

Sexul copilului este determinat de tipul de spermie care fecundează ovulul. Atât spermia, cât și ovulul au câte 23 de cromozomi, din care 22 de autozomi și un heterozom, cromozomul sexului, care, la spermie, poate fi X sau Y, iar la ovul numai X. După fecundare, oul, adică zigotul, va avea 44 de autozomi și doi heterozomi: dacă ambii sunt X, copilul va fi fată, iar dacă unul este X și celălalt Y, copilul va fi băiat.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Cele două seturi de cifre stau la un rând distanță și se inversează constant. Gametul, spermie sau ovul, are 23 de cromozomi: 22 de autozomi plus un heterozom, și este haploid. Zigotul are 46 de cromozomi: 44 de autozomi plus doi heterozomi. Un enunț care justifică haploidia spermiei prin „46 de cromozomi, din care 44 de autozomi și 2 heterozomi” descrie de fapt zigotul.

Nașterea constă în expulzia produsului de concepție ajuns la termen, adică după aproximativ 280 de zile de gestație. Este consecința contracțiilor uterine, la care se adaugă și participarea, în diverse grade, a musculaturii peretelui abdominal și a diafragmei, printr-o serie de evenimente corelate și coordonate umoral și nervos.

Lactația

Sânii încep să se dezvolte la pubertate; estrogenii ciclurilor sexuale lunare stimulează creșterea stromei și a sistemului de ducte, precum și depunerea de grăsime, pentru a da volum sânilor. În timpul sarcinii se petrece o creștere adițională importantă, iar țesutul glandular devine complet dezvoltat numai atunci pentru producerea propriu-zisă de lapte.

Deși estrogenii și progesteronul sunt esențiali pentru dezvoltarea anatomică a sânilor în timpul sarcinii, ei au și un efect specific de a inhiba secreția de lapte. Hormonul care favorizează excreția laptelui este prolactina.

Laptele este secretat în alveolele sânilor, dar el nu curge continuu prin mameloane, ci trebuie ejectat în ducte pentru a face posibilă alăptarea. Acest proces se datorează unei combinații de reflexe neurogene și hormonale, care implică oxitocina.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Despre prolactină se scrie că favorizează excreția laptelui, nu secreția lui, iar despre ejecție se spune doar că se datorează unei combinații de reflexe care implică oxitocina. Verbele stau la un rând distanță și se confundă. La grilă, formularea corectă este prolactina favorizează excreția laptelui.

Noțiuni elementare de igienă și patologie

Anexitele sunt incluse în afecțiunea numită boală inflamatorie pelvină, foarte frecventă la femeia tânără, uneori cu consecințe foarte grave: sarcini extrauterine, infertilitate și altele.

Vaginitele sunt denumirea generică dată unui grup de afecțiuni infecțioase sau inflamatorii cantonate la nivelul mucoasei vaginale și uneori și al vulvei, determinând cel mai frecvent o secreție vaginală. Etiologiile sunt numeroase: infecțioase, bacteriene, candidozice sau virale, hormonale, cum este menopauza, ori în cadrul unor maladii cu substrat inflamator.

Prevenirea acestui grup de afecțiuni este foarte importantă, în special prevenirea bolilor cu transmitere sexuală. Există câteva noțiuni elementare în acest sens: utilizarea prezervativului, constituirea de cupluri stabile și fidele, analize periodice.

Adenomul de prostată reprezintă hiperplazia adenomatoasă benignă a prostatei periuretrale, determinând, în grade variate, obstrucția eliminării urinei din vezica urinară.

Figura nr. 110. Originea embrionară a aparatelor, sistemelor și organelor.

CUM SE CITEȘTE FIGURA:
Ordinea foițelor, de la exterior spre interior: ectoderm, mezoderm, endoderm.
Endodermul căptușește și sacul vitelin, nu numai interiorul embrionului.
Ectodermul dă suprafața corpului, encefalul, măduva și nervii care se ramifică spre membre; nu dă nici schelet, nici viscere.
Mezodermul dă scheletul, musculatura, inima cu vasele mari și rinichii.
Endodermul dă plămânii, ficatul și tubul digestiv, dar nimic din cap și din membre.
Rinichii sunt derivat mezodermic, nu endodermic, deși stau printre viscere.
Plămânii sunt derivat endodermic, nu mezodermic, deși stau în torace, lângă inimă.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Ordinea în care sunt scrise numele, mezoderm, endoderm, ectoderm, nu este ordinea straturilor. Cine citește coloana de sus în jos scrie exact invers față de realitate. Singurul mod de a prinde ordinea corectă este să urmărească fiecare linie de indicație până la capăt.

CAPCANĂ DE GRILĂ: Cele trei săgeți galbene nu pleacă din benzi distincte, ci din zona numelor. Corespondența dintre foiță și siluetă nu se citește din săgeți, ci din conținutul siluetelor.